Stand up paddling -  Placile SUP - o altfel de aventură

Nu necesită o pregătire specială  şi poate fi practicat de către oricine oriunde există apă – fie că e vorba de un râu, de un  lac sau de mare. Cele mai mari avantaje ale stand up paddling sunt simplitatea si versatilitatea. E nevoie de un echipament minim –o  placă lungă şi lată pe care se stă în picioare şi se vâsleşte  din această poziţie cu ajutorul unei padele cu o singură pală.

Stand up paddling  oferă practicanţilor pe lângă bucuria de a petrece timpul liber pe apă , o nouă metodă de a-şi îmbunătăţi condiţia fizică: întăreşte şi tonifiază musculatura întregului corp, asigură echilibru şi o postură corectă , şi nu în ultimul rând, ca toate sporturile nautice, scade nivelul de stres.